joi, 28 aprilie 2016

"Lacul Lebedelor" - un spectacol pe măsura aşteptărilor


Se spune că atunci când ai aşteptări prea mari există riscul ca rezultatul să nu fie pe măsura aşteptărilor. Ei, bine, în cazul spectacolului de balet vizionat aseară la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu", rezultatul a întrecut aşteptările chiar. Dacă până nu demult ştiam doar că "Lacul Lebedelor" este o capodoperă internaţională, acum ştiu că artiştii din Chişinău pot ţine pasul în ritm cu suflul marilor maeştri precum Piotr Ceaikovscki.

Începând de la decorul mirific, rupt parcă din cărţile copilăriei mele şi până la piruietele ameţitoare ale artiştilor, totul a fost o poveste minunată care nu îţi mai doreai să se termine, iar când intervenea antractul, aşteptai cu nerabdare sunetul de început al noului act.

Pe lângă deliciul oferit der artişti în scenă, spectatorii mi-au oferit plăcerea de a vedea o sală plină, inclusiv balcoanele. Chiar în spatele meu, un bunel şi-a adus nepoţica de 6-7 anişori la balet. Fetiţa aceasta mi-a oferit o lecţie de bună purtare într-o sală de spectacol dar şi de adevărată sete de frumos. Exclamaţiile ei "Aaaaa!!! Дед, ты это видешь?" (Aaaa!!! Bunele, tu vezi asta?), m-au făcut să conştientizez faptul că chiar şi copiii pot urmări cu interes un spectacol de balet de 3 ore.

Aduc mulţumiri directorului Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu", domnului Ion Grosu, pentru invitaţia oferită generos la acest spectacol de excepţie, cât şi celor care au lucrat zeci de ore pentru ca noi să avem parte de un adevărat festin cultural:

Odette, Odile - ANASTASIA HOMIȚCAIA Om Emerit

Prinţul Siegfried - ALEXANDRU BALAN

Rothbart - MIHAI CERSAC

Bufonul - EUGENIU TCACI Om Emerit

Regina mamă - SVETLANA IVANENCO

Dascălul - DORIAN CERNOLEV

Pas-de-trois - NATALIA KOROTKOVA, NATALIA BALAN, TUDOR TUDOSE

Le mulţumesc din suflet coregrafilor, dirijorului orchestrei, sunetiştilor, decoratorilor şi tuturor acelor oameni fără aportul cărora, individual şi colectiv, spectacolul nu ar fi fost atât de rupt din cărţile copilăriei mele.
Şi, da, vă îndemn pe toţi să mergeţi la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu", cu siguranţă nu veţi regreta. Ma mult, aseară am observat numeroşi străini veniţi să vizioneze spectacolul. La final, pe feţele lor se putea citi fericirea şi surpriza de a fi descoperit o altfel de Moldovă. Deci.... mergeţi la Operă şi Balet, se pare că astfel avem şansa de a schimba mai multe decât făcând gălăgie în surdină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu